Bogdan Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Preţurile din energie au înregistrat o scădere, iar ajutorul pe care statul îl oferă nu va mai fi justificat

Bogdan Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Preţurile din energie au înregistrat o scădere, iar ajutorul pe care statul îl oferă nu va mai fi justificat
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței
Publicat: 25/01/2024, 20:06

Analiza Consiliului Concurenției privind evoluție piața de energie, după momentul liberalizării, arată că o decizie privind schema de ajutor din partea statului începe să nu mai fie justificat, dat fiind că prețurile sunt mult mai mici decât atunci când a fost introdusă. De altfel, conform estimărilor autorităților, în 2024, suma pe care ar urma să o deconteze statul furnizărorilor ar urma să fie, în actualele scenarii, de de trei ori mai mică decât anul trecut.

Revenirea la o piață normală, liberalizată, ar trebuie să fie o prioritate, consideră președintele autorității din domeniul concurenței, Bogdan Chirițoiu, în contextul lansării anchetei sectoriale derulată de insituție pe piața gazelor naturale.

Dereglementarea pieței de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici, începută în vara lui 2020, a condus la apariția unor oferte atractive pentru clienții români, atât din perspectiva prețurilor reduse, cât și din cea a pachetelor oferite, respectiv oferte combinate pentru gaze naturale, energie electrică, servicii conexe.

Criza energetică, însă, a adus schimbări majore, impunând intervenția Guvernului, atât pe zona abia liberalizată a consumatorilor casnici, cât și pe cea concurențială a consumatorilor industriali, și arătând fragilitatea furnizorilor. Ca urmare, este nevoie de reguli mai stricte pe piață, relevă ancheta sectorială.

„Războiul din Ucraina a afectat puternic piața de energie europeană, iar statul a intervenit pentru a ajuta populația și industria în fața creșterilor istorice de preț și a volatilității deosebite a acestora. În acest context, procesul de liberalizare a fost întrerupt, însă, revenirea la o funcționare normală trebuie să fie o prioritate atunci când condițiile de piață o vor permite. Prețurile au înregistrat o scădere, iar ajutorul pe care statul îl oferă nu va mai fi justificat”, a declarat Bogdan Chirițoiu.

Evoluția pieței

Prețurile gazelor sunt în scădere. De exemplu, pe piața spot, prețul mediu ponderat la Bursa Română de Mărfuri era, miercuciri, 140 de lei/Mwh, ușo r mai mare decât vinerea trecută, de 136,79 lei/MWh, dar în scădere față de marți, 9 ianuarie, de 163,19 lei/MWh.

„Valoarea verificată de ANRE la data de 19 decembrie este de 23.362.475.051 lei, începând din 2021. Cred că mai sunt și din 2022 sume care sunt nu sunt verificate”, a spus George Niculescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), la finalul anului trecut.

Potrivit vicepreședintelui ANRE, Gabrial Andronache, cele mai recente situații depuse sunt din august – septembrie, pentru 2022 sunt restanțe la gaz și electricitate, unde sunt încă discuții, de aproximativ 14 milioane de lei, iar cele în lucru deja depuse pentru 2023 sunt de 778 de milioane de de lei.

„Anul acesta (2023 – n.r.) avem decontări transmise, solicitate, undeva la 7,4 miliarde până în prezent care au mers către cele două ministere – al Muncii, pentru consumatori casnici, și al Energiei, pentru cei non casnici – pentru a fi la plată. Ne așteptăm să închidem undeva exact cum am făcut niște estimări în urmă cu câteva luni, să închidem undeva la 9 miliarde anul acesta. Anul trecut (2022 – n.r.) s-a închis cu 14,5 miliarde și din analiza pe care am avut-o pentru anul viitor (2023 – n.r.) ne așteptăm să ajungem undeva la 3 miliarde”, a detaliat vicepreședintele ANRE.

Concurența a funcționat, furnizori vulnerabili în condiții de criză

Analiza autorității de concurență arată faptul că ofertele cu prețuri atractive pentru clienți s-au menținut până la jumătatea anului 2021, moment în care prețurile gazelor au început să crească.

Condițiile deosebit de dificile din sectorul gazelor naturale au afectat activitatea furnizorilor de gaze naturale, unii dintre aceștia ieșind de pe piață. Astfel, în perioada iulie 2020 – octombrie 2021, în comparatorul online cu oferte-tip de furnizare a gazelor naturale, pus la dispoziție de ANRE, au fost prezentate constant ofertele a circa 60 de furnizori. Însă, din noiembrie 2021, numărul lor a scăzut gradual, ajungând ca în ianuarie 2023 să fie prezenți cu oferte doar 27 de furnizori, iar la nivelul lunii ianuarie 2024, pe baza interogării comparatorului ANRE, circa 15 furnizori sunt prezenți cu oferte.

În ceea ce privește schimbarea furnizorului de gaze naturale, la finalul liberalizării, la 1 iulie 2021, circa 57% din totalul clienților casnici au acceptat tacit oferta comercială a furnizorului în al cărui portofoliu erau deja, fără să își exprime o opțiune în acest sens. În perioada iulie 2020 – august 2022, doar 8,7% din clienții care au schimbat regimul de furnizare a gazelor naturale au ales să facă acest lucru încheind contracte cu alți furnizori, principalul motiv pentru procentul redus de clienți care au schimbat furnizorul fiind nivelul redus de informare a clienților casnici.

În ceea ce privește racordarea la sistemele de distribuție a gazelor naturale, analiza Consiliului Concurenței arată că numărul locurilor de consum aparținând consumatorilor casnici a înregistrat o evoluție crescătoare în ultimii ani. Astfel, la sfârșitul semestrului I din 2019 erau 3.671.041 de locuri de consum, iar la finalul semestrului I din 2023 numărul acestora a crescut până la 4.324.928, estimările autorității de concurență fiind ca la finele anului 2023, în România, erau circa 4,38 milioane de clienți casnici de gaze naturale.

Cu toate acestea, autoritatea de concurență a constatat că există o serie de bariere care încetinesc activitatea de racordare a clienților casnici. Întrucât racordarea la sistemele de distribuție a gazelor naturale este un proces complex, care implică parcurgerea multor proceduri, discuții, întrevederi și solicitări atât cu/către operatorii de sistem de distribuție și alți operatori economici autorizați, de multe ori utilizatorii finali casnici întâmpină dificultăți în a-l înțelege pe deplin doar prin parcurgerea prevederilor legale.

Mai mult decât atât, modificările frecvente ale cadrului normativ care reglementează această activitate sunt de natură a genera și mai mult incertitudine nu doar în rândul solicitanților, ci și în rândul operatorilor care realizează activități de proiectare și execuție a branșamentelor necesare racordării la sistem.

Nu în ultimul rând, procesul de racordare implică cheltuieli pe care unii utilizatori nu și le permit, în urma modificărilor legislative, costurile au fost suportate de operatorii sistemelor de distribuție, care au alocat sume importante pentru extinderea acestor sisteme, urmând să își recupereze aceste sume prin intermediul tarifului de distribuție. Însă, solicitantul viitor utilizator casnic este obligat să suporte contravaloarea lucrărilor de proiectare și execuție a branșamentului (care se pot dovedi a fi consistente), fiind despăgubit de operatorul de sistem de distribuție în limita valorii medii a unui branșament, valoarea fiind stabilită de ANRE.

Consiliul Concurenței a constatat creșterea numărului de cereri de racordare odată cu reglementarea obligației de finanțare a lucrărilor de racordare de către operatorii de distribuție, dar și creșterea duratei de racordare a clienților casnici. Astfel, în contextul modificărilor frecvente ale legislației primare și secundare, operatorii de distribuție au fost nevoiți să își reorganizeze activitatea și să își adapteze procedurile interne aferente procesului de racordare, uneori derulând simultan proceduri de racordare care se încadrau în regimuri de reglementare diferite, arată specialiștii Consiliului Concurenței.

Recomandări: Reguli mai stricte

Potrivit sursei citate, în contextul în care, după depășirea crizei energetice, se va reveni la o piață nereglementată, autoritatea de concurență consideră că este necesară o informare continuă a consumatorilor casnici cu privire elemente esențiale ale sectorului gazelor naturale (de exemplu, cu privire la rolul distribuitorilor și furnizorilor, la tipologiile de contracte de furnizare, la riscurile și beneficiile pe care le poate aduce schimbarea furnizorului).

Astfel, trebuie continuate eforturile de informare și popularizare făcute la debutul liberalizării și după expirarea măsurilor aplicabile clienților finali din piața de gaze naturale reglementate prin OUG nr. 27/2022 și trebuie organizate campanii periodice de informare publică.

Pe lângă realizarea unor astfel de campanii de informare, este necesar ca furnizorilor să li se impună o obligație mai clară de informare a consumatorilor casnici cu privire la drepturile și obligațiile acestora în urma semnării sau, după caz, a prelungirii contractelor. Astfel, consumatorii vor primi un rezumat al principalelor condiții contractuale, într-un limbaj concis și simplu, care ar putea include informații privind prețul total a contractului, promoțiile aplicate de furnizor, serviciile suplimentare, precum și drepturile și obligațiile clienților casnici.

Având în vedere că, în ultimii ani, mai multe companii și-au abandonat clienții procedurii de transfer la Furnizorii de Ultima Instanță (FUI), autoritatea de concurență consideră că sunt necesare reglementări mai stricte pentru ca furnizorii să demonstreze că au capacitatea de a face obligațiilor față de clienții lor, indiferent de evoluțiile din piață.

Consiliul Concurenței mai consideră că trebuie să existe un contract standard de furnizare a gazelor naturale, care să prevadă clauze și condiții unice, singurul parametru care poate diferi de la un furnizor la altul fiind prețul final al gazelor naturale. Sugestia vizează obligativitatea ofertării unui contract standardizat de către toți furnizorii, fără a limita libertatea acestora de a utiliza alte contracte în regim concurențial în relațiile cu clienții finali casnici.

O altă recomandare a autorității de concurență se referă la elaborarea de oferte personalizate prin prețul de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii casnici, în funcție de scopul final pentru care gazele sunt achiziționate, cum ar fi prepararea hranei, încălzire și asigurarea apei calde pentru locuință sau doar asigurarea căldurii într-o casă de vacanță. Însă, elaborarea și transmiterea acestor oferte personalizate nu trebuie să limiteze sub nicio formă dreptul furnizorilor de a propune în continuare clienților casnici oferte-tip de furnizare, cele două opțiuni trebuind să se aplice în paralel.

Varianta preliminară a analizei privind piața furnizării de gaze naturale poate fi consultată pe pagina web a instituției, până la data de 23 februarie, iar observațiile pot fi transmise în acest interval de timp, prin e-mail, la adresa [email protected]. Observațiile vor fi trimise și în forma neconfidențială, având în vedere că acestea vor fi publicate odată cu varianta finală a studiului.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună